Asociația Viață și Speranță 2003

campania locală de promovare a toleranței,
ne-discriminării și respectării drepturilor persoanelor seropozitive

“Înțeleg teama oamenilor, indiferent de meseria lor, dar vreau să le mulțumesc celor care fac diferența. Celor care ne oferă o șansă la un trai normal, la sănătate, la integritate socială.”

Sunt femeie!

O femeie simplă pe nume Andra. Și pe cât de simplă aș părea la exterior, pe atât de delicată și complicată sunt la interior și asta pentru că am HIV.

Trăiesc cu acest virus de când mă știu. Am copilărit cu el, am trecut prin adolescență și am ajuns și la maturitate împreună. Am reușit să trec prin toate aceste etape relativ bine având în vedere situația mea medicală. Desigur că am simțit de multe ori respingerea celor din jurul meu după ce au aflat de HIV, însă am fost ajutata și încurajată de familie să trec peste.

Referitor la viața mea socială, cel mai mult am fost afectată în perioada adolescenței. Pe vremea aceea erau formate multe grupuri de fete care ieșeau în weekenduri în parc, la film ori pe o terasă. Eu nu am putut să mă încadrez în astfel de grupuri lucru care mă făcea să fiu introvertita.

Tot din această cauză mi-a fost foarte greu să am un iubit. Înțelegeam, însă, cât de dificil poate fi pentru o persoană sănătoasă să se expună virusului.

Cu toate acestea nu am fost complet izolată de lume. Au fost câteva persoane care m-au acceptat lângă ei și care sunt în sufletul meu și astăzi.

Cel mai greu, însă, mi-a fost în perioadele în care trebuia să merg la medic. Indiferent de cauza pentru care mă consultau, se vedea stângacia medicilor în a discuta cu mine, în a mă consulta și investiga. Tocmai din această cauză preferam să nu merg la o unitate medicală decât în cazuri grave, care necesitau investigații mai complexe.

Îmi amintesc și acum de o situație când, având vreo 27 de ani, a trebuit să merg la un medic ginecolog. După mai multe investigații aflasem că trebuia să fac o intervenție chirurgicală minoră. Fără ea nu se putea. Având încredere în medicul respectiv, care îmi cunoștea situația medicală, am decis să fac acea operație.

Eram la ușă, așteptând emoționată să vină cineva să mă bage în sala de operație, când am început să aud niște voci. Am recunoscut-o pe cea a medicului care urma să mă opereze. Discuta cu o femeie despre care am aflat mai târziu că era asistenta care trebuia să ajute la operația mea. Părea iritată, agitată în voce. Asistam, fără să vreau, la o discuție mai aprinsă între cei doi. Vorbeau despre mine și despre riscurile la care se expuneau operand-mă.

Asistenta parcă voia să nu participe la intervenție, ci să plece, și încerca să-l convingă și pe medic să facă același lucru.

Deja simțeam cum îmi tremurau picioarele pentru că ajunsesem cu greu acolo. Am avut nevoie de mult curaj ca să accept ideea de a mă opera. Să nu mai spun și cât umblasem după un medic care să accepte să mă opereze. Toate acestea atârnau acum de un fir de ață. Auzeam ticăitul unui ceas care se afla pe hol și, parcă, secundele treceau greu, până când am auzit vocea doctorului spunând : “Dacă nu te simți pregătită să participi la operație, te rog să pleci acum. Mă descurc și fără tine. Dar fata aceea trebuie să fie operată, iar eu o voi ajuta”. Pfff… Ce ușurare! Ce extaz! Inima îmi galopa în piept și eram foarte recunoscătoare medicului.

 

Am intrat în sala de operație și m-au așezat pe masă. Eram înconjurată de emoții, lumini, necunoscut. Am auzit din nou vocea asistentei întrebând “sunteți sigur, domnule doctor?”, apoi răspunsul “da”, după care am adormit.

 

Înțeleg teama oamenilor, indiferent de meseria lor, dar vreau să le mulțumesc celor care fac diferența. Celor care ne oferă o șansă la un trai normal, la sănătate, la integritate socială.

 

Vă salut și vă mulțumesc fiecăruia dintre voi care ne tratați la fel ca orice om.

MESAJ CAMPANIE: Hai să vorbim despre discriminare!

#haisăvorbim #despreDiscriminare #stopdiscriminare #toleranță #respectareadrepturilo #sero+ #injust

Despre organizator

Înființată în anul 2003, Asociația Viață și Speranță are ca principală misiune organizarea și susținerea de acțiuni concrete în sprijinul persoanelor care trăiesc cu HIV/SIDA din județul Giurgiu. Prin activități de advocacy și colaborarea cu autoritățile locale, organizația promovează și facilitează integrarea persoanelor seropozitive în societate, le apără drepturile și derulează campanii de awareness menite să diminueze discriminarea în rândul lor.

Despre Partener

UNOPA este singura federație neguvernamentală din România formată din organizații ale persoanelor afectate de HIV/SIDA (22 asociații membre), axată pe advocacy pentru promovarea și apărarea drepturilor persoanelor infectate și afectate de HIV/SIDA din România. Mai multe despre UNOPA aici: www.unopa.ro

Despre Programul Active Citizens Fund România

Programul Active Citizens Fund România este finanțat prin Granturile SEE 2014-2021. Obiectivul general al Granturilor este de a reduce disparitățile economice și sociale și a consolida relațiile bilaterale dintre cele 15 state beneficiare și statele donatoare (Islanda, Liechtenstein, Norvegia).

Programul este administrat de către consorțiul compus din Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile, Fundația pentru Parteneriat, Centrul de Resurse pentru Comunitățile de Romi, Fundația PACT și Frivillighet Norge, care acționează în calitate de Operator de Fond desemnat de către FMO – Oficiul Mecanismului Financiar al Granturilor SEE și Norvegiene. Active Citizens Fund România vizează consolidarea societății civile și a cetățeniei active și creșterea capacității grupurilor vulnerabile. Cu o alocare totală de 46.000.000 euro, programul urmărește dezvoltarea pe termen lung a sustenabilității și capacității sectorului societății civile, intensificând rolul său în promovarea participării democratice, a cetățeniei active și a drepturilor omului și consolidând în același timp relațiile bilaterale cu statele donatoare Islanda, Liechtenstein și Norvegia. Pentru mai multe informații despre Active Citizens Fund în România, vă rugăm accesați www.activecitizensfund.ro. Pentru mai multe informații despre Granturile SEE și Norvegiene, accesați www.eeagrants.ro.