Asociația Viață și Speranță 2003

campania locală de promovare a toleranței,
ne-discriminării și respectării drepturilor persoanelor seropozitive

Vise vs visuri!

Salutare! Eu sunt Cristina și astăzi voi vorbi despre lumea mea văzută și simțită prin ochi de seropozitiv.

Fac parte din copiii care au luat contact cu acest virus în anii ’89-’90 și care, au rămas cu el :)

Pe vremea aceea eram o fetiță de câțiva anișori care avea vise calde, blânde și pline de zâmbete.

Ulterior, însă, m-am confruntat cu o realitate brutală, cu izolare, respingere din partea oamenilor și cu tratamente puternice pentru corpul meu micuț.

În perioada aceea în care îmi petreceam timpul mai mult în casă și fără să am aproape pe cineva de vârstă mea, mi-am descoperit latura artistică din interiorul meu. Și am început să pictez și să fotografiez.

Toată liniștea, relaxarea și împăcarea pe care mi le-au adus câteva tablouri și fotografii m-au definit până în ziua de astăzi și m-au ajutat să trec mai ușor peste realitate în care trăiesc persoanele seropozitive. O realitate în care medicii ridicau din umeri când te consultau sau evitau să-ți facă intervenții chirurgicale oricât de minore, cea în care citeai mila în ochii oamenilor care te cunoșteau și care interacționau cu tine ori cea în care simțeai respingerea celor care nu voiau nici măcar să respire același aer de teamă să nu se îmbolnăvească și ei de HIV.

Odată cu trecerea timpului, în adolescență, am devenit mai încrezătoare în mine și am dat frâu liber visurilor. Voiam ca lucrările mele să fie cunoscute și să transmită emoție, curiozitate și relaxare spirituală celor care le priveau.

Până astăzi am reușit mai mult de atât. Am învățat cum să trăiesc în siguranță cu virusul HIV, cum să duc o viață normală adaptată la situația mea. Am oameni frumoși alături de mine, un bărbat care mă iubește și fac ceea ce îmi place și mă definește.

Încă există probleme în sfera medicală și în cea socială, dar aleg să nu mă încarc cu prea mult pesimism, ci să-mi trăiesc viața cât de frumos pot.

Este viața mea, alegerea mea! :)

MESAJ CAMPANIE: Hai să vorbim despre discriminare!

#haisăvorbim #despreDiscriminare #stopdiscriminare #toleranță #respectareadrepturilo #sero+ #injust

Despre organizator

Înființată în anul 2003, Asociația Viață și Speranță are ca principală misiune organizarea și susținerea de acțiuni concrete în sprijinul persoanelor care trăiesc cu HIV/SIDA din județul Giurgiu. Prin activități de advocacy și colaborarea cu autoritățile locale, organizația promovează și facilitează integrarea persoanelor seropozitive în societate, le apără drepturile și derulează campanii de awareness menite să diminueze discriminarea în rândul lor.

Despre Partener

UNOPA este singura federație neguvernamentală din România formată din organizații ale persoanelor afectate de HIV/SIDA (22 asociații membre), axată pe advocacy pentru promovarea și apărarea drepturilor persoanelor infectate și afectate de HIV/SIDA din România. Mai multe despre UNOPA aici: www.unopa.ro

Despre Programul Active Citizens Fund România

Programul Active Citizens Fund România este finanțat prin Granturile SEE 2014-2021. Obiectivul general al Granturilor este de a reduce disparitățile economice și sociale și a consolida relațiile bilaterale dintre cele 15 state beneficiare și statele donatoare (Islanda, Liechtenstein, Norvegia).

Programul este administrat de către consorțiul compus din Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile, Fundația pentru Parteneriat, Centrul de Resurse pentru Comunitățile de Romi, Fundația PACT și Frivillighet Norge, care acționează în calitate de Operator de Fond desemnat de către FMO – Oficiul Mecanismului Financiar al Granturilor SEE și Norvegiene. Active Citizens Fund România vizează consolidarea societății civile și a cetățeniei active și creșterea capacității grupurilor vulnerabile. Cu o alocare totală de 46.000.000 euro, programul urmărește dezvoltarea pe termen lung a sustenabilității și capacității sectorului societății civile, intensificând rolul său în promovarea participării democratice, a cetățeniei active și a drepturilor omului și consolidând în același timp relațiile bilaterale cu statele donatoare Islanda, Liechtenstein și Norvegia. Pentru mai multe informații despre Active Citizens Fund în România, vă rugăm accesați www.activecitizensfund.ro. Pentru mai multe informații despre Granturile SEE și Norvegiene, accesați www.eeagrants.ro.