– Bună ziua! Am venit pentru interviu.

– Bună ziua! Vă rog să luați loc. Vă anunț imediat. Cum vă numiți?”

Eu sunt Marius. De 7 ani parcă mă învârt într-un cerc – un cerc al job-urilor.

După ce am terminat liceul voiam să mă angajez, dar ai mei au insistat să merg la facultate ca să am o diplomă și o meserie. Părea destul de ușor, nu? Atunci, să vă povestesc cum a fost pentru mine.

Pe perioada facultății lucram la un restaurant. Salariul era de nimic, însă câștigăm destul de bine din bacșiș. Sigur vi se pare cunoscut până acum. Îmi plăcea destul de mult să lucrez pentru că mă simțeam independent financiar, îmi puteam cumpăra mai multe decât își permiteau ai mei să-mi dea lunar (luam o piatră de pe umerii lor, cum se zice în popor), mâncam zilnic o masă gătită și puteam să scot o fată la întâlnire.

Au fost toate bune și frumoase până când s-a aflat printre colegi că eram seropozitiv. De la colegi s-a aflat la conducere și am fost dat afară destul de repede. Părea că nu era potrivit ca un seropozitiv să lucreze într-un restaurant, loc în care se servea mâncare.

Au urmat încă 2 restaurante, însă povestea era aceeași, așa că am decis să o las baltă.

După ce am terminat facultatea am avut norocul să mă angajez relativ repede. Eram fericit că reușisem să intru în câmpul muncii, cum se zice. Eram timid, și nou în ale meseriei. Naivitatea mea mă făcea să fiu sincer cu colegii, cărora le-am mărturisit că am HIV. Nu după mult timp am fost chemat de șeful meu care m-a informat că eram concediat. După ce mi-am ieșit din starea de șoc, am reușit să-l întreb care era motivul pentru că, până în acel moment,  aveam impresia că era mulțumit de evoluția mea. Răspunsul din partea lui a fost că nu aveam suficientă experiență pentru a ocupa acel post.

După câteva zile de la concedierea mea am aflat de la un fost coleg, cu care mă împrietenisem, faptul că motivul real pentru care fusesem concediat era că aveam HIV. Eram frustrat, nervos de-a dreptul. Cum îmi putea afecta capacitatea de muncă și de a mă dezvolta faptul că eram seropozitiv? Nu era destul că întreaga viață am avut de suferit din cauza asta? Acum se răsfrânge și la serviciu?

M-am reîntors la ai mei acasă și am început să merg la interviuri. “Nu cedez așa ușor” îmi spuneam. Părinții mă încurajau și ei.

La un moment dat, am reușit să mă angajez în altă parte. Am luat decizia să nu le mai spun colegilor despre sănătatea mea. Nimeni nu știa că aveam HIV.

Prinsesem ceva experiență la acel job când am avut o perioada în care sistemul imunitar îmi era cam slăbit și se prindeau cam multe răceli de mine. Răcelile evoluau și eram nevoit să merg la spital. Pe perioada în care eram internat, am fost vizitat de colegi care aflaseră că aveam HIV. După ce m-am însănătoșit și am revenit la birou, coincidență sau nu, am fost concediat. Motivul neoficial era că angajaseră pe altcineva în perioada în care eram internat în spital pentru că trebuia să facă cineva treaba mea.

Din nou acasă la părinți. Din nou interviuri. Din nou frustrări.

Timpul trecea și, întrucât nu găseam de muncă și aveam nevoie de bani, am decis să mă angajez ca taximetrist și să merg, în timpul liber, la diverse interviuri. Am lucrat câteva luni ca taximetrist până s-a aflat și aici, nu știu de unde, că eram seropozitiv. Proprietarul mi-a luat direct mașina și mi-a spus direct care era motivul. Nu a împachetat nicio vorba frumos, ci a spus pe șleau ce-i venea la gură, jignindu-mă fără resentimente.

Simțindu-mă ca un nimic, m-am întors acasă la ai mei, de data aceea cu ochii în lacrimi și pumnii încleștați. Nu eram capabil să le povestesc ce se întâmplase, însă citeam în ochii lor îngrijorarea și neputința. Neputința de a face ceva în societate ca fiul lor să fie tratat normal.

A urmat apoi alt job, alți colegi, alt început. Între timp am decis să plec de la părinți, să încerc să mă descurc singur. Îmi plăcea noul loc de muncă, iar colectivul era format din câțiva colegi. Deja căpătasem ceva experiență și simțeam că mă integrez bine în colectiv. Trecusem de perioada de probă și eram mai relaxat că totul decurgea normal. După câteva luni știam că un coleg aflase de faptul că eram seropozitiv, însă nu eram stresat pentru că știam că nu era legal să fiu concediat din acest motiv. Eram bun în ceea ce făceam, iar șefii erau mulțumiți de mine. Încet încet, însă, am simțit cum sarcinile mele de serviciu se înmulțeau.

“Nu! Nu era intenționat”, îmi spuneam. Mă gândeam că era doar o perioadă mai aglomerată, asa cum se întâmpla și în alte locuri. Însă sarcinile noi continuau să vină, iar unele erau provocări pentru mine, fiind lucruri pe care nu le mai făcusem până în momentul respectiv. Așa a început să apară și pretinsa nemulțumire din partea șefilor. În ședințe eram mereu arătat cu degetul, eram cel care întârzia lucrările sau care nu le făcea corespunzător.

Obosit și frustrat cum ajunsesem, încercăm să țin pasul cu ceea ce aveam de făcut, însă în realitate eram depășit de situație.

Am fost concediat și de aici, dar în niciun caz pentru faptul ca eram seropozitiv. Nu, bineînțeles că nu acesta era motivul. Și nici cel că eram suprasolicitat la muncă. Nici acela că eram hărțuit cu acordarea unor termene scurte pentru a soluționa lucrări. Doamne ferește! Nu eram eu competent și atât.

De data asta, însă, nu mă mai întorc acasă, la părinți.

De data asta aleg să dovedesc că sunt bun în ceea ce fac și aleg să am un job.

Sunt Marius, am 30 de ani și sunt seropozitiv.

– Bună ziua! Am venit pentru interviu.

MESAJ CAMPANIE: Hai să vorbim despre discriminare!

#haisăvorbim #despreDiscriminare #stopdiscriminare #toleranță #respectareadrepturilo #sero+ #injust

Despre organizator

Înființată în anul 2003, Asociația Viață și Speranță are ca principală misiune organizarea și susținerea de acțiuni concrete în sprijinul persoanelor care trăiesc cu HIV/SIDA din județul Giurgiu. Prin activități de advocacy și colaborarea cu autoritățile locale, organizația promovează și facilitează integrarea persoanelor seropozitive în societate, le apără drepturile și derulează campanii de awareness menite să diminueze discriminarea în rândul lor.

Despre Partener

UNOPA este singura federație neguvernamentală din România formată din organizații ale persoanelor afectate de HIV/SIDA (22 asociații membre), axată pe advocacy pentru promovarea și apărarea drepturilor persoanelor infectate și afectate de HIV/SIDA din România. Mai multe despre UNOPA aici: www.unopa.ro

Despre Programul Active Citizens Fund România

Programul Active Citizens Fund România este finanțat prin Granturile SEE 2014-2021. Obiectivul general al Granturilor este de a reduce disparitățile economice și sociale și a consolida relațiile bilaterale dintre cele 15 state beneficiare și statele donatoare (Islanda, Liechtenstein, Norvegia).

Programul este administrat de către consorțiul compus din Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile, Fundația pentru Parteneriat, Centrul de Resurse pentru Comunitățile de Romi, Fundația PACT și Frivillighet Norge, care acționează în calitate de Operator de Fond desemnat de către FMO – Oficiul Mecanismului Financiar al Granturilor SEE și Norvegiene. Active Citizens Fund România vizează consolidarea societății civile și a cetățeniei active și creșterea capacității grupurilor vulnerabile. Cu o alocare totală de 46.000.000 euro, programul urmărește dezvoltarea pe termen lung a sustenabilității și capacității sectorului societății civile, intensificând rolul său în promovarea participării democratice, a cetățeniei active și a drepturilor omului și consolidând în același timp relațiile bilaterale cu statele donatoare Islanda, Liechtenstein și Norvegia. Pentru mai multe informații despre Active Citizens Fund în România, vă rugăm accesați www.activecitizensfund.ro. Pentru mai multe informații despre Granturile SEE și Norvegiene, accesați www.eeagrants.ro.